Va asista Bănel la „moartea” fotbalului francez?** Propunerea care ar putea aduce falimentul în Ligue 1

Va asista Bănel la
  • Publicat:
  • Actualizat:

Lumea fotbalului din Franța, țară în care salariile jucătorilor au explodat în ultimii 20 de ani, s-a arătat indignată de propunerea candidatului socilaist la alegerile prezidențiale, Francois Hollande, de a fi taxate cu 75 la sută veniturile care depășesc un milion de euro.

„Dacă această propunere va fi adoptată, campionatul Franței va retrograda în a doua divizie europeană. Acest proiect de hipertaxare va fi reprezenta moartea fotbalului francez”, a declarat, joi, Frederic Thiriez, președintele Ligii Profesioniste Franceze (LFP), cotidianului L’Equipe.

El a estimat că 120-150 de fotbaliști, un sfert din efectivul Ligue 1, ar fi afectați de propunerea făcută de Francois Hollande, altfel un fan al fotbalului, de a fi impozitate cu 75 la sută partea veniturilor care depășește un milion de euro pe an.

„A trece de la taxe de 45 la sută la 75 la sută va fi fără precedent în Europa și cei mai buni jucători ai noștri, aflați pe o piață internațională, vor pleca”, a adăugat Thiriez.

„Jucătorii vor pleca instantaneu din Franța”, a susținut și ministrul Sporturilor, fostul judoka David Douillet, care a catalogat măsura ca fiind „absolut demagogică”.

Philippe Piat, președintele Uniunii naționale a fotbaliștilor profesioniști, a arătat un ton mai temperat. „Eu nu cred că această propunere va duce la exodul jucătorilor, pentru că deja se consideră că sunt fotbaliști mai buni în străinătate. Dar va reduce numărul de jucători străini care doresc să evolueze în Franța”, a spus el.

Pentru Jean-Pierre Louvel, președintele grupării Le Havre (liga a doua) și al Uniunii cluburilor profesioniste, „descurajarea în viitor a salariilor ridicate ar priva statul de o sursă importantă de venituri, pentru că jucătorii plătesc cele mai mari impozite”. „S-a criticat foarte mult venirea lui Beckham la PSG pentru un salariu de 800.000 de euro (lunar), dar totodată ar fi fost un contribuabil excepțional”, a declarat Louvel, care a precizat că jucătorii și cluburile plătesc în total 600 de milioane de euro anual impozite și contribuții sociale.

Reprezentanții fotbalului profesionist francez se plâng în mod regulat că sunt defavorizați în raport cu campionatele britanic, spaniol și german, din cauza veniturilor mai mici și impozitelor mai mari. Totuși, această situație nu a împiedicat salariile să explodeze în ultimii ani datorită creșterii veniturilor din drepturile de televizare și apariției unor oameni de afaceri potenți, cum este cazul clubului PSG, cumpărat anul trecut de un fond de investiții din Qatar.

Potrivit unei anchete realizate de cotidianul Le Parisien și publicate la finalul lui 2011, majoritatea componenților lotului echipei Paris Saint Germain câștigă mai mult de 100.000 de euro brut pe lună, ajungându-se la 350.000 de euro în cazul mijlocașului ofensiv argentinian Javier Pastore și la 335.000 de euro în cel al atacantului brazilian Nene.

Singurul jucător care s-a exprimat pe marginea „taxei Hollande” a fost fundașul parizian Christophe Jallet, cu un salariu lunar de 100.000 de euro, care a afirmat: „Celor care au șansa de a reuși li se trage la picioare”.

Comentariile sale, potrivit cărora există un risc de exod masiv al jucătorilor dacă aceștia vor avea impresia „că muncesc pentru nimic”, au produs numeroase reacții dezaprobatoare pe Internet. „Cred că omul ăsta nu a avut nevoie niciodată să lucreze pentru a trăi”, a scris un fan.

Lumea fotbalului francez este acuzată în dese rânduri că trăiește pe o altă planetă, senzație care s-a accentuat în rândul opiniei pulice în această perioadă de criză economică și după evoluția dezamăgitoare a echipei naționale a Franței la Cupa Mondială din 2010.

Candidatul socialist în alegerile prezidențiale din Franța, Francois Hollande, a propus majorarea taxei pe veniturile anuale de peste un milion de euro la 75%, argumentând că nivelul salariilor directorilor de mari companii este inacceptabil, potrivit cotidianului Financial Times.

Actualul președinte francez, Nicolas Sarkozy, a introdus, la venirea la putere în 2007, o prevedere legislativă care limitează la 50% impozitul pe venit.

Hollande a prezentat pentru prima dată propunerea luni noapte, la un post de televiziune și pare să-i fi luat prin surprindere inclusiv pe membrii propriului partid.

„Am văzut creșterile substanțiale ale salariilor șefilor companiilor ce compun indicele bursier CAC 40, la o medie de două milioane de euro pe an. Cum poate cineva accepta așa ceva? M-am gândit și anunț acum că pentru veniturile de peste un milion de euro pe an impozitul ar trebui să fie de 75%, pentru că nu este posibil să existe un asemenea nivel al salariilor”, a spus el.

Noua propunere merge chiar mai departe decât planul prezentat anterior, care viza un impozit de 45% pentru veniturile de peste 150.000 de euro.

Anunțul vine după declarația din ianuarie a lui Hollande că lumea financiară este adversarul său real și înaintea unei vizite la Londra, în cadrul căreia candidatul la președinție va încerca să atragă voturile a circa 300.000 de francezi care locuiesc în capitala Marii Britanii. Mulți dintre aceștia lucrează în sectorul financiar, notează cotidianul britanic.

Impresia că măsura de majorare a impozitului pe venit a fost gândită în grabă este întărită de corectarea declarației inițiale din timpul emisiunii TV, când Hollande a spus că taxa se va aplica veniturilor de peste un milion de euro pe lună, pentru a se arăta că va fi aplicată pentru venituri de peste un milion de euro pe an.

Directorul de campanie al lui Hollande, Pierre Moscovici, a declarat că noul prag de impozitare va afecta între 7.000 și 30.000 de persoane, dar nu a precizat ce sumă ar putea fi atrasă la finanțele statului.

Sursa: MEDIAFAX

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Adriana Bahmuțeanu, atac la adresa Mihaelei Botezatu și a lui Honorius: „Am fost sunată de Maximus, care în cele 3 zile nu…”
Adriana Bahmuțeanu, atac la adresa Mihaelei Botezatu și a lui Honorius: „Am fost sunată de Maximus, care în cele 3…
Haos! Mike Tyson l-a pălmuit pe Paul înaintea luptei: ”S-a terminat cu vorba” / ”Lovești ca o fetiță”. De la ce a pornit
Haos! Mike Tyson l-a pălmuit pe Paul înaintea luptei: ”S-a terminat cu vorba” / ”Lovești ca o fetiță”. De la…
Văduva lui Silviu Prigoană îi dă replica Adrianei Bahmuțeanu:
Văduva lui Silviu Prigoană îi dă replica Adrianei Bahmuțeanu: "Copiii nu vor să o vadă: «"Știm ce i-ai făcut lui…
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și gol!”
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și…
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Mircea Lucescu a ales! Cei trei
Mircea Lucescu a ales! Cei trei "tricolori" lăsaţi în afara lotului pentru partida cu naţionala din Kosovo. Surpriza uriaşă a…
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Se ÎNCHID granițele în Europa, înainte de sărbători! Măsura INTRĂ în vigoare pe 9 decembrie 2024
Se ÎNCHID granițele în Europa, înainte de sărbători! Măsura INTRĂ în vigoare pe 9 decembrie 2024
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte bună…
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte…
Vremea 18 noiembrie - 16 decembrie 2024. Mai cald la început de săptămână, apoi răcire. Ninsori și viscol la munte
Vremea 18 noiembrie - 16 decembrie 2024. Mai cald la început de săptămână, apoi răcire. Ninsori și viscol la munte
GENIUL matematician, forțat să se CASTREZE chimic pentru că...
GENIUL matematician, forțat să se CASTREZE chimic pentru că...
Apelul făcut de milionarul român de doar 28 de ani: Am foarte mare nevoie de voi
Apelul făcut de milionarul român de doar 28 de ani: Am foarte mare nevoie de voi
Adriana Bahmuțeanu, citată de DGASPC, după ce copiii ei au refuzat să părăsească vila lui Silviu Prigoană
Adriana Bahmuțeanu, citată de DGASPC, după ce copiii ei au refuzat să părăsească vila lui Silviu Prigoană
Cerere nebună în căsătorie pentru Teo Trandafir: „Mi-a pus banii pe piept. Erau atât de grei!”
Cerere nebună în căsătorie pentru Teo Trandafir: „Mi-a pus banii pe piept. Erau atât de grei!”
A fost salvată pe geam din calea flăcărilor! O bâtrână din Capitală, scoasă de pompieri din apartamentul cuprins de foc
A fost salvată pe geam din calea flăcărilor! O bâtrână din Capitală, scoasă de pompieri din apartamentul cuprins de foc
Încă o tragedie în familia lui Silviu Prigoană! A făcut AVC după ce omul de afaceri a murit
Încă o tragedie în familia lui Silviu Prigoană! A făcut AVC după ce omul de afaceri a murit
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
FRF, reguli de conduită pentru spectatori la meciul România-Kosovo: Scandările cu conţinut xenofob, rasist, naţionalist, interzise
FRF, reguli de conduită pentru spectatori la meciul România-Kosovo: Scandările cu conţinut xenofob, rasist, naţionalist, interzise
Un jurnalist britanic dă verdictul noului DUSTER 2024: Merită să-l cumperi?
Un jurnalist britanic dă verdictul noului DUSTER 2024: Merită să-l cumperi?
Copiii lui Silviu Prigoană anunță că regretatul afacerist a fost deja înmormântat. Mesajul lui Honorius și al lui Silvius
Copiii lui Silviu Prigoană anunță că regretatul afacerist a fost deja înmormântat. Mesajul lui Honorius și al lui Silvius
×